branza de capra 24 lei/kg

Furnizori: LADA VERDE
Cod: 049
Disponibilitate: nu este disponibil
12.00  lei
 500 g
Brînza de capră se digeră mai uşor decît celelalte brînzeturi, pentru că are un conţinut redus de grăsimi. Brînza de capră are puţine calorii şi este perfectă pentru curele de slăbire. Argumente suficiente pentru a alege brînza de capră în defavoarea celei de vacă sau de bivoliţă.

"Brînza de capră poate fi inclusă în dietă la orice vîrstă, deoarece se digeră mai uşor decît celelalte sortimente de brînză datorită conţinutului mai mic de grăsimi şi de cazeină, proteina din lapte.", arată prof. dr Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

Conţinut scăzut de grăsimi

Avînd puţine grăsimi, brînza de capră poate fi consumată şi în curele de slăbire. Pentru stimularea digestiei, brînza poate fi asociată cu o salată de crudităţi din care nu vor lipsi mărarul, pătrunjelul şi salata verde. Potrivit specialistului, brînza de capră poate preveni cariile dentare.

O bucată de brînză mîncată după masă stimulează secreţia de salivă, protejează smalţul dinţilor şi restabileşte aciditatea normală a mediului din cavitatea bucală.

Calciu şi fosfor

100 g de brînză de capră conţin 100 mg de calciu şi 90 mg de fosfor, minerale necesare sistemului osos. Calciul şi fosforul se asimilează mai bine din brînză decît din lapte. De asemenea, brînza de capră este printre puţinele surse naturale de vitamina B12 (2 micrograme/100 g). Datorită vitaminei B12, brînza atenuează stările de stres, anxietate şi ne ajută să ne concentrăm mai uşor. Datorită conţinutului redus de grăsimi, brînza de capră poate fi consumată şi de persoanele care suferă de ateroscleroză, afecţiuni renale, colescistite, obezitate. "În acelaşi timp, persoanele care au intoleranţă la lactoză pot consuma liniştite brînză de capră, deoarece, fiind fermentată, aceasta nu mai conţine lactoză", mai spune prof. dr Gheorghe Mencinicopschi.

Urdă pentru hepatici

Nutriţioniştii ne sfătuiesc să nu aruncăm zerul, dacă pregătim brînza de capră acasă. "În zer trec o parte dintre proteinele din lapte. Prin fierberea la foc mic a zerului se obţine urda. Aceasta este un fel de brînză, care conţine doi aminoacizi – metionina şi cisteina, care au efect hepatoprotector", precizează prof. dr Gheorghe Mencinicopschi.

Specialistul nostru ne recomandă să înlocuim laptele de vacă cu cel de capră. Laptele de capră este recomandat persoanelor cu afecţiuni gastro-intestinale, tulburări metabolice, afecţiuni cardiovasculare. Pentru copii, după laptele matern, cel mai bun este laptele de capră.

100 g Brînză de capră
● Calorii 60 ● Grăsimi 4 g ● Proteine 3 g ● Calciu 100 mg ● Fosfor 90 mg ●


http://www.culinar.ro
02/20/2015 14:36:52
ladaverde
Abonează-te si primește ultimele noutăți
LADA VERDE
Giera
Cod: 307215
judet Timis
e-mail: ladaverde@yahoo.com
telefon: 0764799500
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one